Diploma obținută:
Master
Durata:
2 ani (4 semestre)
Tip curs:
Învățământ la zi
Campus:
Timișoara
Cod program:
N/A
Pe această pagină
Programul de master Condiționarea, păstrarea și degustarea vinurilor se adresează absolvenților de învățământ universitar de profil, dar și celor care activează deja în domeniul viticulturii, vinificației, oenoturismului și industriei vinului și care doresc să-și aprofundeze pregătirea.
Programul oferă oportunitatea de a dobândi cunoștințe avansate privind tehnologia de obținere, păstrare și condiționare a vinurilor, precum și tehnicile de prezentare, degustare, analiză și comercializare a acestora.
Misiunea acestui program este aceea de a pregăti specialiști capabili să se integreze cu succes în mediul economic, într-un moment în care piața mondială a vinului se află într-o perioadă de expansiune. Studenții dobândesc competențe în degustarea profesională a vinului, evaluarea calității, identificarea falsurilor și contribuie la crearea unui corp de experți bine pregătiți, capabili să sprijine dezvoltarea sustenabilă și responsabilă a sectorului vitivinicol.
Programul este bilingv, derulat în limba franceză, facilitând integrarea absolvenților pe piețele internaționale de profil.